Dan Popescu despre expozitie

Tehnicianul este un om care modifica lumea din jurul sau. Este omul impreuna cu mestesugul sau. Reducind la maximum, el este personajul care reuseste sa foloseasca substanta din jurul sau in a crea noi obiecte. Aceasta a fost odata si definitia artei. In continuare se aplica, insa cu adnotari contextuale. Problema in contemporaneitate este ca uitam asta, iar obiectele artistice sunt parca produse de industrie, de o mina impersonala. Ele au perfectiunea unei idei si aceasta performanta industriala descumpaneste artistul care are in fata un sasiu cu pinza si un kil de substanta colorata de folosit. Si totusi, desi am copilarit intr-o tara cu industrie grea si am intrat adolescenti in cyberspace, in ecuatia fericirii personale…ne da cu rest. Eu sunt speriat ca dispar obiectele hand-made din jurul nostru. In acelasi timp e un moment bun pentru arta. E poate ultimul domeniu unde robotul va invinge omul, unde greselile pot fi mai plastice si mai surprinzatoare decit reusitele. Nicolae Comanescu e dintre legionarii artei post-decembriste, trecut prin ciur si dirmon. Picta in anii 90 cind multa lume gasea ca arta prin medii traditionale a murit si nu mai poti picta fundul lui Venus pentru ca a aparut camera de filmat portabila. Fondator al grupului neo-dada Rostopasca, Comanescu a fost un pai in ochii tuturor, mizind pe ironie atunci cind “maestrii” pronuntau apasat si cu litera mare “Cultura” sau “Spiritualitate”. Si totusi, Nicolae Comanescu functioneaza mai degraba ca un artist arhaic: acum picteaza un subiect cu substantele definitorii ale acelui spatiu. In Berceni e praf, namol, mustar si zgura. Picturile din “Praf si pulbere” vorbesc despre Bucuresti cu usoara durere, dar si caldura si sunt, in descrierea lui Nicolae: “facute cu pamint din Berceni din fata blocului in care stau, cenusa si mustar din mai multe locatii din Bucuresti, scrum de tigara de la Ota din bar, argila din malul Dunarii din dreptul satului Carcaliu, judetul Tulcea, pulbere din flori de tei de pe Oltenitei, pulbere din caramida de la Moara lui Assan, praf strins din rigola din dreptul intersectiei strazilor Panselelor cu Caltunasi precum si din parcarea din dreptul intersectiei strazilor Tulnici cu Anton Bacalbasa, totul amestecat cu-n medium acrilic american cumparat dintr-un magazin nemtesc din Viena.” E descrierea Levantului urban care ne inconjoara ca o nebuloasa din care cu totii am iesit si din care nu mai putem evada niciodata. E patria muma/ciuma. (Dan Popescu)